Când provocăm durere nouă înșine. Ce înseamnă asta?
Poate provoca dependență tot cu ceea ce suntem obișnuiți. Dacă în copilărie am văzut certuri, multe, sau chiar tăceri adânci – silent treatment, tristețe de care nu s-a vorbit, acesta devine un tipar împreună cu anxietatea, îndoiala și autoînvinovățirea. Copiii tind să-și pună vina pe ei înșiși, deoarece își iubesc părinții necondiționat, depind de ei astfel încearcă să facă totul pentru a-l face pe părinții să se simtă mai bine: dacă eu sunt bun, un elev bun, copil bun, fac asta și asta, mama/tata va fi mai fericit. Sau părinții sunt atât de absorbiți de propriile treburi încât copilul alege să ”să fie rău” pentru a atrage atenția părinților.
Ce legătură au acestea cu durere?
În copilărie adesea suntem condiționați să facem lucruri care nu sunt prea okpentru noi, care provoacă durere, în sens mental sau fizic. Părinții nu fac asta intenționat, așa au învățat și ei. Iar asta se va amplifica cu timpul. Nici nu știm de ce intrăm în situații despre care știm că nu se vor termina bine, dar totuși așa ne-am obișnuit.
Există o cale de ieșire?
Există. Poate fi mai lung sau mai scurt, în funcție de câte astfel de mecanisme au fost încorporate. Călătoria poate fi însoțită de realizări dureroase și lacrimi, dar ușurarea și eliberarea ne așteaptă la sfârșit.
Durerea este întotdeauna un semn, dar durerea poate însoți de asemenea și vindecarea dacă ceea ce a provocat-o a fost profundă.
Trebuie să evaluăm în ce stadiu ne aflăm, dar amintiți-vă că putem comunica și pune întrebări corpului nostru. Iar corpul nostru dă semne prin gânduri, sentimente, emoții și senzații.
Conștientizarea de sine poate fi un proces salvator, deoarece durerea cronică și disconforturile recurente probabil și cauze emoționale. Prin atenția, muncă, blândețe pentru noi înșine le putem dezvălui.
În acel moment poate veni vindecarea și eliberarea binemeritată.