Toată lumea vrea să ofere ceva
Valoros
De care e mândru
Ceea ce este important pentru el
Care îți umple inima de bucurie
Cu cât facem mai puțin asta, cu atât ne simțim mai puțin valoroși, inutil. Și se începe un ciclu vicios, pentru că pe măsură ce ne judecăm pe noi înșine din ce în ce mai mult, avem din ce în ce mai puțină energie pentru a face în ceea ce
credem cu adevărat
este dorința inimii noastre
creăm valoare
În timpul coaching-ului, văd adesea că oamenii chiar vor să facă ceva cu pasiune și angajament deplin, adică să-și urmeze vocea sufletului, dar nu știu CE ESTE.
Știi de ce? Nici eu nu am știut…
Am căutat, m-am rătăcit, am plâns, am încercat, am râs, am fost la coachinguri, terapii, activități de autocunoaștere, am lucrat cu metode alternative și energice pentru a rezolva blocajele interne. Nu am renunțat.
Iar munca a dat roade. Apoi mi-am dat seama că știam de multă vreme ce vreau să mă fac și aproape întotdeauna mă îndreptam în direcția aceea, dar nu îndrăzneam să-mi recunosc asta. Pentru că știm de fapt. Avem doar o grămadă de puncte de vedere, sisteme de credințe, patternuri motiv pentru care rareori vedem acel lucru strălucitor, frumos, minunat: pe noi înșine și adevărata noastră vocație.
Ceea ce nu este greu, nu este obositor, adică uneori este, dar pentru că bucuria este atât de mare, aceste sentimente sunt mici.
M-am întâlnit cu metoda coachingului la 22 de ani și am decis că asta vreau să fac. După aceasta dezvăluire am fost ”pus” pe drum, doar că în momentul respectiv nu chiar așa l-am interpretat….
La început mi-a fost foarte frică și m-am speriat.
Nu trebuie să mă ascund?
Nu trebuie să ascund ceea ce cred?
Pot fi eu însumi?
Și când m-am coborât de pe stânca siguranței și părea să cad în adâncuri, aripile mele mă țineau. Aripile pe care le eliberasem pe parcurs.
Știu, este înfricoșător, mai ales la început. Dar te invit la această călătorie. Să găsești vocea sufletului tău, să trăiești din nou și să găsești sinele care iese în momente excepțional de bune, cine îți lipsește, cine este sursa ta, cine ești tu cu adevărat.
De ce cred asta? Pentru că am experimentat-o și de atunci o trăiesc cu această pasiune? S-o ajut pe cât mai mulți să trăiască adevărata viață, ritm, vocație ceea ce e
Minunat
Unic
Irepetabil
Fantastic
Real
TU…
Te aștept… A sosit momentul?
Cu drag,
Melinda